Porumbiţa din Jardinieră

Atunci când nu sunt în Poiana cu Permacultură, mă ocup de mica grădină din balcon. Pe lângă câteva ghivece cu flori ornamentale, de apartament, am semănat în jardiniere un mix de plante format din ceapă perenă, busuioc, tarhnon, pătrunjel, leuştean, mărar, coriandru, isop, garofite, ochiul boului pitic şi alte plăntuţe, în încercarea de a imita cât mai bine natura.
Pe la începutul verii, după ce a trecut sezonul ploios, am adunat ceva iarba cosită dintr-un parculeţ din apropiere, am tocat-o mărunt, şi am folosit-o pe post de mulci. De atunci nu a mai fost nevoie să ud jardinierele decât o singură dată. În felul acesta, cu fânul acela şi diversitatea de plăntute, jardinierele imită foarte bine o mică terasă formată natural pe un conlţişor de stâncă, unde apa a săpat, vântul a depozitat pământ, iar plantele au creat humus şi s-au dezvoltat în voie. Şi cred ca imită atât de bine, încât o porumbiţă si-a făcut cuib exact în jardinieră.
Nu mai avusesem treabă pe balcon de vreo 2 zile, dar ieri aveam nevoie de câteva frunze de ceapă, pentru pizza, şi cum am ridicat plasa, am văzut cum zboară un guguştiuc de undeva din dreapta. Nu m-a surprins deloc. Guguştiucii, mai vin din când în când pe pervazul geamului pentru a se mai odihni sau poate ca să mai ciugulească câteva frimituri de pâine, scuturate de pe faţa de masă. Nu era o noutate, aşa că mi-am văzut de treabă. Am continuat să culeg frunzele de ceapă, şi m-am întins să culeg puţină şi din capătul din dreapta. Şi atunci am rămas puţin blocat, pentru ca nu îmi aminteam să fi pus pietricele albe şi ovale în acel loc. Sunt câteva pietre în jardinieră, dar puţin mai mari şi au culoarea gri. Ce era cu acele pietricele?
Au trecut câteva secunde până să mă dumiresc şi să fac legătura între porumbiţă şi pietricele, care erau de fapt ouşoare. Mi-a părut rău atunci că am speriat-o şi m-am grăbit să termin treaba şi să închid balconul, iar porumbiţa s-a întors imediat după aceea. Am verificat şi aseară, şi azi dimineaţă. Este tot acolo şi îşi cloceşte cele două ouşoare, sub privirile atente ale perechii sale, care stă în general pe un cablu întins între blocul nostru şi blocul vecin.

Cred că asta demonstrează că oricât de mic ar fi locul şi oriunde s-ar afla, poate sa fie atât de natural încât să atraga viaţa sălbatică. E drept că guguştiucii sunt oportunişti şi obişnuiţi să traiască în mediul urban, dar se tem de oameni şi preferă să îşi facă cuiburi mai degraba în pomi şi mai rar în balcoane sau acoperişuri. În concluzie, cred că este un bun exemplu de permacultură.
Eu ma bucur că am oferit acestei familii un loc în care să cuibărească. Sper să se simtă bine aici şi să facă puişori frumoşi. Şi să mai vină şi la anul.