joi, 6 octombrie 2011

Permacultura de apartament (2)

Cum spuneam în postarea trecută, de ce să ne oprim doar la plantele ornamentale? Ce ar fi să cultivăm în apartament şi plante comestibile?
Eu am început prin a semăna răsaduri. Pentru început, răsaduri de salată şi de cicoare de grădină, acum au deja o lună de când le-am pus:



După cum se vede, am folosit păhărele de iaurt. Dar nu le-am dat gaură în fund, am preferat să folosesc altă metodă. Ceva asemănător cu tehnica folosită în cazul ghivecelor cu rezervor.
Dintr-o sticlă de plastic, am tăiat bucăţi dreptunghiulare, mai degrabă trapezoidale, cu dimensiunile aproximative de 3 x 6 cm şi din fiecare bucată am construit un fel de boltă pe fundul paharului de iaurt. Practic scopul este ca ambele laturi mici să atingă fundul paharului. Plasticul fiind flexibil, se curbează, iar partea din mijloc se ridică, în timp ce părţile laterale se sprijină pe fundul paharului. În felul asta se crează un mini rezervor.
În loc de tub, am folosit tot o fâşie de plastic cam de 1 cm grosime. Apa se prelinge pe această fâşie până în rezervor. E drept că nu prea am folosit-o. Mai ales la început, e bine să uzi direct pământul, pe de o parte seminţele au nevoie de umezeală pentru a germina, iar pe de altă parte, infiltrarea apei de sus în jos, stimulează formarea rădăcinilor.
Peste "bolta" astfel formată am pus pământ, apoi am făcut o mică gropiţă unde am pus 2-3 seminţe. Până să mă prind eu cum se face, am scăpat ceva mai multe seminţe în unele pahare. Aşa încât am avut păhăruţe chiar cu 5 sau 6 plante. Pe unele dintre ele le-am transplantat în alte păhăruţe, unde seminţele nu au germinat, si s-au prins toate.
Am încercat şi varianta răsaduri în cartoane de ouă:


Funcţionează, doar că nu am găsit încă o variantă de a le face oarecum autonome, adică să le pot uda mai rar, macar la o săptămână. Posibil să meargă să le pun în vase cu apă, doar că nu am vase atât de mari. Poate doar dacă tai cartoanele pe jumate. Voi mai experimenta.
Până atunci, pentru că salatele şi cicoarea din păhărele au crescut destul de mult şi pentru că stratul înalt era pregătit, a venit vremea să mut răsadurile în Poiana cu Permacultură. Întrebarea era cum să le mut fără să le rup, având în vedere că nu am maşină şi urma să schimb mai multe mijloace de transport în comun până la destinaţie. Soluţia pe care am găsit-o a fost următoarea:


Le-am pus capace formate din pahare de iaurt mai mari si a ieşit ditamai sacoşa cu răsaduri:


Paharele am început să le strâng cam de prin luna mai. O sacosă plină şi mai aveam şi în rucsac câteva. Dacă le aruncam la gunoi ar fi fost o sursă de poluare, iar dacă le duceam la containerul de reciclare şi dacă reuşeau să scape de cei care răscolesc acele containere şi împrăştie plasticele şi hârtiile peste tot, ar fi fost oricum o risipă de energie, un produs cu viaţă scurtă. În felul acesta le utilizez şi reutilizez de mai multe ori, înainte să ajungă din nou la topit.
Soluţia de transport a fost foarte bună. Toate plăntuţele au ajuns cu bine la destinaţie şi au început să îşi întindă rădăcinile în stratul înalt. Sper să le ajute şi ploile ce vor veni în acest weeked




Iar în încheiere, o poză cu puii de guguştiuc, acum sunt mărişori şi au început să le crească pene. Sunt ocupaţi să mănânce toată ziua şi să producă îngrăşământ.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu